Translate

Se afișează postările cu eticheta demachiere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demachiere. Afișați toate postările

17 martie 2022

Curatarea tenului

    Continui postările educative despre îngrijirea tenului, și vă aduc în vedere un pas relativ plictisitor, dar necesar. Sper ca va ajută pe acelea dintre voi care sunteți la început de drum. 🙂

    Curățarea tenului este primul pas pentru un ten sănătos. Deși nu pare atât de importantă, o curățare corectă va avea un impact pozitiv în aspectul tenului.
Curățarea tenului se face dimineața și seara.

    Dimineața se folosește un gel/cremă de curățare cu o formulare blândă, deoarece tenul nu este murdar ci doar trebuie curățate resturile de cosmetice aplicate seara, transpirația și sebumul apărute peste noapte(dacă e cazul).

    Nu se agresează tenul suplimentar cu demachiere(gen apa micelară), este inutil dimineața.




    Seara este de preferat a se face dublă curățare.
    Primul pas este demachierea, care se face cu un produs potrivit, blând. Se poate folosi lapte demachiant, apă micelară, ulei demachiant, în funcție de preferințe.


              Ulei demachiant Avon, Avene Tolerance Lotiune demachianta , Bioderma Sensibio Apa Micelara , Uriage demachiant ochi , gel demachiant Avon

    Al doilea pas este spalarea cu un produs potrivit nevoilor tenului. Nu alegeți produse agresive care curăță prea intens, sperând că veți scăpa de problemă (gen sebum), dimpotrivă, puteți agrava.

    Masați produsul în jur de 30 de secunde pe fața umedă, apoi clătiți bine și ștergeți tenul prin mișcări de tapotare, nu frecare.



Ten normal/ mixt/gras: Ceramol 311 gel de curatare (codul cristina10 pentru 10% extra reducere), Cerave Gel Spumant




    Pentru incepatorii care inca nu experimenteaza cu acizii dar vor o usoara exfoliere, cat si pentru tenurile sensibile care nu tolereaza acizi in procente mai mari sau care se lasa pe piele(leave-on), o alternativa buna pot fi produsele de curatare ce contin un procent mic de acizi( salicilic sau PHA, in cazurile de mai jos).

Cerave gel de curatare cu salicilic , Isntree pudra enzimatica de curatare ( codul cristina10 aduce 10% extra reducere), Skin Functional gel de curatare cu salicilic ( codul SKINCARE aduce 10% extra reducere)

    ATENTIE! Apa termală NU înlocuiește spalarea tenului.
    Întotdeauna recomand ca produsele folosite să fie fără iritanți( parfum, alcool denaturat, uleiuri esențiale).
  

  Ce produse folositi pentru curatarea tenului? Faceti dubla curatare seara? 😊


27 februarie 2022

Cum incepi o rutina corecta

Am decis sa preiau pe blog unele postari informative scrise pe Instagram, chiar si unele review-uri, deoarece consider ca e mai sigur sa fie in mai multe parti postat. Unele persoane cauta pe Google totusi.

Aceasta postare este dedicata incepatorilor. Stiu ca inceputul unei rutine e dificil cateodata, de aceea am vrut sa simplific pentru voi. Cititi cu atentie, va rog! 🙂

Cum incepi o rutina? 

Primesc deseori intrebarea aceasta. Prea multa informatie poate duce in eroare, mai ales cand sunt probleme de tratat. Mereu vrem mai mult, în speranta ca vom scapa mai repede de imperfectiuni. Ei bine, NU se va intampla asta.

La inceput avem nevoie doar de 4 pasi simpli: curatare, SPF, demachiere si hidratare, impartiti astfel :

Dimineata spalam fata cu un cleanser bland, (optional-aplicam crema hidratanta) si SPF (minim 30).

                                      În poza : Cerave Hydrating Cream to  foam cleanser si 
                                         Evy Daily Defense Face Mousse spf50 

Seara demachiem tenul (chiar daca nu porti machiaj, majoritatea spf-urilor sunt rezistente la apa), spalam si apoi aplicam crema hidratanta. 

                                    În poza: Avene Tolerance lotiune demachianta, Ceramol 311
                                       gel de spalare spumant si crema hidratanta Vegreen. 

Atat pentru inceput. Obisnuiti-va cu aceasta rutina zilnic si dupa minim o luna sa introduceti 1 activ conform cu nevoile tenului.

Eu recomand intotdeauna ca produsele folosite sa nu contina iritanti: parfum, uleiuri esentiale sau alcool denaturat(acesta este optional totusi, daca are un rol important in formula produsului). 

Asa că RABDARE si succes in construirea unei rutine de incepator!

Cum arata rutina ta de incepator?
 

🌞Produsele Cerave si Avene le gasiti în farmacii sau magazine online gen Emag. 
🌞 Produsele EVY si VEGREEN le gasiti pe SOLE, iar daca folositi codul SOLE1922 aveti 5% extra reducere.
🌞Produsele CERAMOL le gasiti pe BIOBEAUTY CONCEPT, iar daca folositi codul "Cristina10" aveti 10% extra reducere.